ale

Înca din cele mai vechi timpuri, războinicii au incercat să se protejeze împotriva armelor inamicilor.
În secolul IV î.Hr., celtii au creat un nou tip de armură confectionată din mii de inele interconectate, asa zisa cămasă de zale. Acest tip de armură a constituit un imens pas înainte întrucât avea calităti superioare fată de celelalte tipuri de echipament de protectie.

Principalele avantaje erau:

  • - extremă dificultate cu care puteau fi tăiate
  • - usurinta cu care o cămasă putea fi utilizată de mai multi războinci întrucât nu necesită modificări
  • - gradul ridicat de mobilitate pe care îl ofereau
  • - usurinta cu care puteau fi ascunse, pur si simplu îmbrăcînd alte haine peste cămasă

Ca si orice alt lucru, si acest tip de armură prezenta dezavantaje, cum ar fi:
  • - dificultatea cu care se confectiona(o cămasă lua în medie o jumătate de an pentru a fi confectionată)
  • - costul exorbitant
  • - vulnerabilitatea în fata loviturilor penetrante

În timpul conflictelor pe care celtii le-au avut, acest tip de armură a ajuns în mainile romanilor care i-au văzut potentialul si au adoptat-o pentru armata proprie. Ca si în cazul multor alte tehnologii, romanii au îmbunătătit si cămasa de zale în special prin realizarea unor capacităti de productie în masă ceea ce a dus la o scădere semnificativă a costului si a timpului de productie.
La Romani, acest tip de armură a rămas în uz pana în secolul V d.Hr. cand imperiul s-a destrămat. Perioada următoare ce se întinde din secolul V p ână în secolul XI este cunoscută drept evul mediu întunecat, perioada în care uzul armurilor în general scade dramatic. Acest lucru se darorează în special pierderii cunostintelor avansate necesare pentru prelucrarea metalelor. Chiar dacă nu se mai fabricau la scară largă, asta nu însemna că zalele au dispărut, ci doar că au fost utilizate de către marea nobilime care îsi putea permite costul ridicat.
Din secolul XI pretul armurilor a scăzut treptat astfel încât, zalele au redevenit intens utilizate pe întreg continentul european dar si în Orientul Mijlociu si Africa. Armatele europene s-au bazat în totalitate pe zale până în secolul XIV când acestea au fost tot mai mult înlocuite de armuri formate din plăci de metal.
Desi în Europa au încetat sa mai fie utilizate din secolul XVI, în alte părti ale lumii, cum ar fi India si Arhipelagul Indonezian, armurile din zale au fost utilizate până în secolul XX.
Desi au trecut peste 2300 de ani de când au fost create si vremea lor din războie a trecut, zalele se mai folosesc si în prezent sub formă armurilor folosite de cercetatori si de scafandri pentru a proteja împotriva muscăturilor rechinilor cât sau de către măcelari din abatoare.

Multumiri dl. Mihai Balan, pentru contributia la acest articol.

 

 
este balistice

De multe ori se pune intrebarea, care e efectul unei săgeti asupra unei armuri de zale sau a unui gambeson. Asa că m-am hotărit să fac citeva teste balistice. Prima dată am cumpărat o bucată de costită ca si tintă. (a ajuns după test pe grătar)

primul test:
Fără nici un fel de protectie, cu un arc de 20 kg, de la 10 m distanta, săgeată cu virf scurt pentru armuri (tip bodkin).

Săgeata a trecut 8 cm prin carne! Interesant este că săgeata a fost deviată de o coastă si a străpuns muschiul intercostal.

test nr. 2:
12 straturi de pinză. La un test anterior, cu un sac de nicip ca suport, au fost străpunse fără probleme 12 starturi de tesătură de bumbac. Dar din cauza elasticitătii soricului si a grăsimi sageata a intrat abia 3 cm in carne.

test nr. 3:
Zale peste tesătură, D = 8 mm, din sirmă de 1,8 mm (am sacrificat coiful meu de zale pentru stiintă)

Prea mult nu protejează zalelel in plus fată de straturile de pinză. Sageata a intrat 2 cm in tintă. La fel ca si in testul nr. 2 efectul, pe un sac de nisip ca suport, a fost mult mai devastator.